Despre mine

Sunt copreședinta Partidului REPER și una dintre cele mai active și mai influente membre ale Parlamentului European, potrivit organizațiilor internaționale independente. Acum candidez pentru primăria Cluj-Napoca. Află mai multe despre mine.

Viziunea mea pentru Cluj

Am aproape 10 ani de experiență în politici publice europene care pot aduce pentru Cluj o viziune sustenabilă pe termen lung şi un loc pe care îl merită în Europa. Hai să citeşti despre prioritățile mele de mandat.

Hai să facem echipa împreună

Hai să facem echipa cea mai bună din Europa, pentru Cluj-Napoca top 5 european! Descoperă cum poți sprijini campania, ca voluntar, expert sau simplu cetățean care vrea să ne transmită propuneri de implementat.

Noutăți din Cluj

Politica se face la firul ierbii, alături de oameni și pentru oameni. Rămâi la curent cu activitățile noastre de campanie și vezi cum ne propunem să ajungem mai aproape de tine.

Despre mine

Sunt copreședinta Partidului REPER și eurodeputată în mandatul 2019-2024, cu o experiență de aproape 10 ani în politici publice europene. De profesie juristă, am luptat activ în primul meu mandat în Parlamentul European pentru combaterea corupției, protejarea intereselor financiare ale românilor, consolidarea libertății presei și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

 

Totodată, am negociat, în numele întregului Parlament European, Directiva europeană anticorupție și Pachetul legislativ pentru combaterea spălării de bani. Conform organizațiilor independente de analiză a activității parlamentarilor, mă aflu în topul celor mai influenți politicieni din Parlamentul European: top 5 europarlamentari în domeniul justiției, afacerilor interne și migrației, top 15 buget și top 20 afaceri instituționale şi constituționale. În 2020, VoteWatch Europe m-a plasat pe locul doi ca activitate legislativă în Parlamentul European, la numărul de amendamente şi propuneri formulate la diverse rapoarte.

 

În plus, analizele din România ma plasează pe primul loc ca rezultate din toată delegația românească, la jumătate dintre capitolele de activitate din Parlamentul European.

Viziunea pentru Cluj

Vreau ca tu să decizi pentru Clujul tău. Îmi doresc să continuăm proiectele bune pentru Cluj, dar şi să construim împreună un oraş mai verde, mai primitor cu tinerii şi cu familiile tinere, mai dinamic şi mai ofertant pentru antreprenorii noilor generații, mai predictibil pentru un mediu de afaceri care îşi dezvoltă deja proiectele în comunitate şi aşteaptă să aibă un partener în administrația locală.

  • Vreau să hotărâm împreună cum cheltuim banii tăi, bani publici. Vreau să ştie fiecare clujean, în fiecare secundă, ce face administrația locală. Vreau ca transparența şi calitatea serviciilor să fie reguli de bună guvernare locală. Am făcut asta la nivel european, în Comisia pentru control bugetar, putem face asta şi la Cluj. Vreau să decidem împreună proiectele pentru Cluj, să le dezbatem public, să le voteze clujenii pe cele mai bune. Îmi doresc la Cluj un Consiliu Consultativ Permanent cu societatea civilă şi mediul de afaceri, cu drept de inițiativă în ceea ce priveşte proiectele supuse spre aprobare Consiliului Local. Vreau să fie primăria cea care deschide prima uşa către inițiative cetățeneşti.
  • Vreau să avem cea mai bună echipă de experți clujeni şi europeni care să consilieze Primăria Cluj Napoca şi să muncească umăr la umăr cu noi. Vreau să le ascultăm cu adevărat părerea şi să le respectăm expertiza. Minte cine spune că se pricepe la toate. Experții se pricep, ei trebuie să facă parte din proiectul de succes al oricărui primar, ministru, responsabil public.
  • Vreau un plan urbanistic general pentru Clujul de astăzi şi de mâine, nu pentru cel de ieri. Nu mai amânăm ce nu trebuie amânat.
  • Îmi doresc să nu mai avem cartiere - dormitor la Cluj, pentru că fiecare cartier are dreptul la şcoli, creşe, spații verzi, activități în aer liber în proximitate.
  • Vreau să scoatem traficul greu şi să decongestionăm traficul uşor din oraş, să facem centura ocolitoare prioritar, cu respect pentru plămânii verzi ai Clujului, să avem transport în comun 100% verde până în 2030 şi să mai plantăm împreună o pădure pentru Cluj.
  • Vreau să avem un fond consistent de locuințe accesibile pentru tineri şi locuințe reabilitate energetic cu implicarea şi aportul direct al primăriei, la Cluj.
  • Vreau să fim campioni la colectare selectivă, triere şi reciclare urbană, cum sunt oraşele Germaniei şi alte mari metropole europene. Vreau să fim un model de economie circulară pentru Europa.
  • Vreau să respirăm aer curat şi să ne simțim în siguranță în oraşul nostru.
  • Vreau să folosim cât mai mult banii europeni cu cap şi cu viziune, pentru aceste proiecte. Cred în investiții eficiente în primul rând, nu grandioase înainte de orice altceva. Cred în oameni care participă la viața oraşului lor. Cred în colaborarea politică şi în dialog pentru obiectivele comunității, cu oricine şi oricât este nevoie, ca să ajungem acolo unde îşi doresc oamenii.

 

Nu se pot face toate cele de mai sus într-un mandat. Se pot face, etapă cu etapă, în echipă şi într-un plan pe termen scurt, mediu, lung pe care îl decidem şi îl respectăm împreună. Sunt lucruri care s-au făcut bine la Cluj, sunt lucruri pe care le putem îmbunătăți mult, sunt spații în care putem performa, şi o vom face. Primăria este parte din echipa pentru Cluj.

 

Hai să facem echipa cea mai bună din Europa, pentru Cluj-Napoca top 5 european!

Haideți să facem echipă împreună la Cluj!

Eşti voluntar care vrea să participe împreună cu noi la această campanie?

Poți învăța despre Cluj şi despre Europa lucruri pe care nu le ştiai, poți câştiga o experiență de care ai nevoie mai târziu, îți poți testa abilitățile şi competențele cu şi pentru oameni faini.

Eşti expert şi vrei să ne transmiți ideile tale pentru Cluj?

Eşti un locuitor al Clujului care vrea să îşi facă vocea auzită?

Venim în cartierul tău sau acolo unde ne chemi, să discutăm soluții împreună!

Hai să facem echipă pentru Cluj top 5 european! Tu eşti parte din această echipă.

Rămâi la curent cu activitatea mea

Vă invit să vă abonați la newsletter completând formularul următor.


    cluj@ramonastrugariu.ro