România educată trebuie să fie mai mult decât niște vorbe goale aruncate de la tribuna politicienilor. România educată ar trebui să fie cea care formează generații de tineri reziliente în fața dezinformărilor și manipulărilor, pregătite pentru exigențele de pe piața muncii, o Românie care le oferă perspective clare de dezvoltare și condiții decente pentru desfășurarea actului educațional.
Haideți să discutăm împreună despre viziunea REPER legată de educație, despre actuala curriculă de învățământ și modul în care se reflectă ea în manuale și materiale auxiliare, în cadrul unui eveniment găzduit de platforma România la feminin.
Ne vedem diseară, pe Zoom și live pe pagina mea de Facebook, de la ora 18:30, alături de colegele și colegii mei, Gina Caba, editoare și coautoare de manuale școlare, Cristina Hornoiu, profesoară, și Cristian Presură, doctor în fizică, inventator și cercetător român.
Așteptăm întrebările și contribuția voastră și sper să ne revedem într-un număr cât mai mare.