Am început dimineața la Târgu Neamț, în mijlocul unora dintre cele mai apreciate membre ale comunității femeilor-lider din România – antreprenoare, politiciene și reprezentante ale societății civile. Femei puternice, femei care inspiră.
Am primit cu bucurie invitația doamnelor de la UGIR – OFA UGIR și a Anei-Maria Icătoiu de a participa la o discuție transpartinică despre cum putem construi, cu ajutorul doamnelor, o Românie mai puternică, mai dezvoltată, mai incluzivă, mai bine reprezentată.
A fost prezentă la dezbatere ministra muncii, doamna Simona Bucura-Oprescu, iar gazde ne-au fost domnul prefect Adrian Niță, preşedintele Consiliului Județean Neamț Ioan Asaftei şi domnul viceprimar Vasile Epopei. Am întâlnit aici zeci de femei de succes, modele în societatea civilă, consiliere locale, creatoare de modă, economiste, specialiste în IT, femei care au pus pe picioare afaceri de milioane de euro în industria HoReCA, doamne care au performat și livrat rezultate palpabile pentru comunitățile lor.
Îmi doresc să construim o rețea a femeilor care luptă pentru drepturile lor, o echipă care ştie să fie unită şi care schimbă fața României. Limba pe care o vorbim pentru obiectivul nostru comun trebuie să fie transpartinică. Iar acest obiectiv comun este România.
Partidul REPER va susține candidaturi feminine, le va promova și le va ajuta să-și facă vocea auzită. Avem un Manifest REPER pentru egalitate de gen, avem reguli interne prin care ne-am propus să susținem pentru alegerile din 2024 candidaturile a cel puțin 40% dintre femei pe locuri eligibile, avem programe de formare destinate candidatelor prin intermediul Institutul Repere pentru Democrație și campanii prin care ne dorim să aducem în prim-plan femeile-lider din comunități.
Ce nu mai avem este timp de pierdut. Noi am început. Haideți.