Am fost bucuroasă să primesc în vizită la Parlamentul European un grup de seniori din toate colțurile României

44 de povești, 44 de experiențe valoroase și lecții despre ce înseamnă viața într-o democrație, despre ce putem îmbunătăți și care sunt principalele beneficii ale apartenenței României la Uniunea Europeană, privite din perspectiva unor oameni care au pus umărul la construcția României de dinainte și de după Revoluție.

Despre asta a fost vorba atunci când am hotărât să invit la Bruxelles – printr-un apel public – un grup de seniori din toate colțurile României, cu simpatii și ideologii politice diferite, membri de partid sau simpli cetățeni, oameni care poate nu știau de noi ca politicieni, sau că Uniunea Europeană este în primul rând despre oamenii ei.

De ieri, acești oameni cu care ne mândrim sunt la Bruxelles, unde descoperă Uniunea Europeană și ce facem noi concret la Parlamentul European. Astăzi am petrecut întreaga zi alături de ei şi sunt plină de toată energia lor bună. Mă bucur teribil că am reușit să le facilitez această experiență, prima la Bruxelles sau în străinătate pentru mulți dintre ei.

Seniorii României sunt o resursă pe care comunitățile ar trebui să o prețuiască. Sunt inspirație, experiență, înțelepciune, bucuria de a fi.

Îmi doresc să îi ținem aproape pe acești oameni și să luptăm să fie mai respectați, mai ocrotiți, mai valorificați de societatea românească. E o misiune pe care o avem şi ca politicieni, şi ca oameni.

Îi mulțumesc lui Dacian Cioloş că ne-a fost alături şi că le-a răspuns la întrebări.

Iar lor le sunt recunoscătoare pentru energia pe care mi-au dăruit-o şi pentru dragul lor de România, m-a onorat prezența lor la Bruxelles și mă înclin în fața a tot ceea ce reprezintă. Sunt formidabili.


Lasă un răspuns

Your email address will not be published.Required fields are marked *