Bună dimineața! Ca în fiecare săptămână, vă invit să regăsiți mai jos principalele repere ale agendei mele pentru următoarele zile.
𝗟𝗨𝗡𝗜
Particip la întâlnirea Comisiei pentru Petiții (PETI), unde analizăm mai multe solicitări venite din partea cetățenilor europeni, inclusiv din partea unui român cu privire la poziția dominantă a companiei Amazon pe piața românească;
Iau parte la o adunare interparlamentară, găzduită de Comisia pentru control bugetar (CONT), în cadrul căreia discutăm despre rolul parlamentelor naționale în monitorizarea cheltuirii banilor europeni și a fondurilor din cadrul planului „Next Generation EU”;
Mă alătur discuțiilor din cadrul Comisiei pentru afaceri externe (AFET).
𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜
Particip la o întâlnire interparlamentară, găzduită de Comisia pentru afaceri externe (AFET), pe tema extinderii Uniunii Europene;
Discutăm în cadrul Comisiei pentru control bugetar (CONT) despre raportul anual al OLAF pentru 2022;
Mă întâlnesc, în cadrul unui prânz de lucru, cu mai mulți producători de film, regizori și actori europeni, finaliști ai Lux Audience Award;
Particip la întâlnirea pregătitoare a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE);
Dezbatem în cadrul Comisiei pentru afaceri externe (AFET) despre modurile în care putem susține reconstrucția Ucrainei, inclusiv prin confiscarea bunurilor rusești din Europa;
Particip la întâlnirea raportorilor pentru dosarul privind Autoritatea europeană pentru combaterea spălării banilor;
Discutăm în cadrul unei audieri publice a comisiilor BUDG-CONT despre gestionarea resurselor de către agențiile și entitățile Uniunii Europene;
Prezidez ședința cu ceilalți raportori pentru Legea europeană pentru libertatea presei;
𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜
Particip la trilogul pe tema înființării Autorității europene pentru combaterea spălării banilor;
Discutăm despre raportul special al Curții de Conturi Europene cu privire la sprijinul acordat de UE în privința digitalizării școlilor;
Particip la ședința Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE);
Votăm în cadrul LIBE pentru dosarul privind combaterea violenței împotriva femeilor și a celei domestice.
𝗝𝗢𝗜
Particip la ședința Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE);
Iau parte la întâlnirea liderilor Renew, alături de șefii de stat și de guvern din familia noastră politică.
𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜
Particip, în calitate de vorbitor, la un eveniment dedicat Legii europene pentru libertatea presei, găzduit de Organizația Europa en suma;
Mă întâlnesc cu echipa mea, alături de care planific activitatea pentru perioada următoare.