Bună dimineața! Am plecat spre Strasbourg pentru o săptămână cu activitate intensă în plenul Parlamentului European. Vă invit să consultați mai jos principalele repere ale săptămânii.
𝗟𝗨𝗡𝗜
Particip la ședința Grupului de lucru „Afaceri externe”;
Mă alătur discuțiilor din cadrul ședinței Renew Europe.
Vorbesc în plenul Parlamentului despre protecția jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului împotriva proceselor abuzive.
𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜
Iau cuvântul în plen și vorbesc despre concluziile raportului Comisiei Europene privind statul de drept;
Mă întâlnesc cu un grup de jurnaliști europeni, din Croația, Malta, Ungaria și Grecia, cu care vorbesc despre cum putem combate mai eficient procesele strategice împotriva participării publice. Sunt raportoare a Parlamentului European pentru opinia Comisiei LIBE privind acest dosar;
Mă alătur discuțiilor din cadrul Grupului de lucru „Sustenabilitate și politici structurale”;
Particip la întâlnirea pregătitoare a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE);
Iau parte la ședința Grupului de lucru „Valori și democrație”, unde voi vorbi despre ultimele evoluții legate de Legea europeană pentru libertatea presei;
Particip la ședința grupului Renew Europe;
Iau parte la sesiunea de vot a zilei.
𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜
Contribui la dezbaterile din plenul Parlamentului European și votez dosarele incluse pe ordinea de zi;
Particip la prima negociere de tip trilog pentru Directiva privind combaterea proceselor strategice privind participarea publică (anti-SLAPP);
Iau parte la întâlnirea pregătitoare a comisiilor comune ECON-LIBE, în cadrul căreia discutăm poziția de negociere a Renew pentru alegerea sediului în care va opera noua Agenție europeană pentru combaterea spălării banilor;
Particip la întâlnirea raportorilor din comisia CULT pentru Legea europeană pentru libertatea presei în calitate de reprezentant al Comisiei LIBE;
Mă alătur ședinței grupului Renew.
𝗝𝗢𝗜
Particip la trilogul pe tema alegerii sediului Agenției europene pentru combaterea spălării banilor;
Iau parte la întâlnirea raportorilor pentru Legea europeană pentru libertatea presei;
Votez subiectele incluse pe ordinea de zi.
𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜
Mă întâlnesc cu echipa mea, alături de care planific activitatea pentru perioada următoare;
Îi acord un interviu live, pe Instagram, jurnalistei Oana Tache, facilitat de Biroul de informare al Parlamentului European la București;
Particip la recepția găzduită de Ambasada Franței la București cu ocazia Zilei Naționale.