Am avut astăzi audiențe la cabinetul de la Botoşani. Am întâlnit oameni întreprinzători şi activi, în toate felurile: social, antreprenorial, civic. Oameni de toată isprava, cu care poți construi, care sprijină deja tineri aflați în vulnerabilitate, care au început mici sau mai mari proiecte de afaceri şi au schimbat fața comunităților lor.
O singură apăsare au: disfuncționalitățile, inechitățile, absurdul din sistem, uneori. Sunt şi exemple bune pe care le-au dat, multe. Dar ele vin mai degrabă din linia a doua sau a treia de funcționari care, chiar dacă au ajuns acolo cu susținere politică, îşi fac treaba şi o fac bine. Prima linie e problema. Numele care iau deciziile, sau care, dimpotrivă, nu fac nimic, deşi ar trebui să facă. Impostura care capătă aripi, arbitrarul care uneori dărâmă o muncă de ani şi ani.
La absolut nimic nu ne ajută isteria şi pendularea între „totul e distrus, nimic nu merge în țara asta, e mai rău ca acum 30 de ani” şi „duduie economia, suntem cel mai deştept, dar nedreptățit popor”. Sau resemnarea cu „toți sunt la fel”. La nimic, aduce AUR la guvernare şi atât.
România este într-o situație mult mai bună decât acum 30 de ani. Incomparabil mai bună, este în UE, în NATO, are progrese clare în creşterea economică şi evoluția unor instituții. În acelaşi timp, clasa politică a avut eşecuri mari în a construi încredere şi continuitatea unor valuri de dezvoltare, în a oferi predictibilitate, în a prezenta garanții de minimă seriozitate şi profesionalism. Asta a erodat şi fundamentul statului, şi echilibrul fragil din societate. S-au tot acumulat frustrări. Nu în ultimul rând, nu ne-a prea păsat de valori. Ele contează acum pentru oameni. Nu mai suntem la baza piramidei lui Maslow, am evoluat, avem alte standarde, alte aşteptări. Politicienii nu au evoluat cu aceeaşi viteză cu care s-au adaptat şi uneori cu care chiar au excelat comunitățile şi oamenii, cu proiectele lor. Dimpotrivă. Faliile s-au adâncit între unii şi ceilalți, fronda a însemnat neparticipare la vot sau opțiuni antisistem. Ei bine, nici una, nici cealaltă nu sunt o soluție, la fel cum nu este isteria.
Sistemul e reformabil. Lucrurile se pot îmbunătăți, încrederea se poate construi. Nu peste noapte, dar se poate. Însă pentru acest posibil scenariu e nevoie de un efort continuu şi nu ajunge un preşedinte, un salvator, un curent plin de entuziasm, un povestitor cu gura mare şi carismă. Trebuie ca acea primă linie decizională chiar să fie de calitate. Tot ce se poate aduna mai bun, de la diverse partide. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, politicul trebuie să iasă din logica plătitorului de tribut când e vorba despre resursa umană pe care o sprijină şi de zeciuială în afaceri. Ei primii trebuie să facă acest pas, va conta substanțial în economia relațiilor sociale şi profesionale.
Pluralismul se realizează greu şi se păstrează şi mai greu. Dar este cea mai bună dintre lumile posibile. Numai că nu ne ajută, pe niciunii, partide pline de incompetenți, aroganți, isterici, laşi, rupți de realitate sau găşti de prieteni de afaceri, cu atât mai puțin nu ne ajută ca oamenii cei mai vizibili din partide sau cei care decid să fie aşa. Ne ajută partide care, atunci când omenii pe care i-am văzut eu astăzi vor călca pragul biroului spunând „măi, îmi place de voi, faceți bine a şi b, iar eu mai am cel puțin încă două opțiuni la care mă gândesc serios pentru că, uite, au făcut x şi y în mandatul lor şi m-am simțit reprezentat, şi am văzut că sunteți capabili să lucrați împreună în consilii, la guvern şi în diverse proiecte”, se va chema că au reuşit. Aşa se contorizează reuşitele, în politică. Nu pe principiul „voi, că nu avem de ales”, „răul cel mai mic”, sau „să vă ia dracu’ pe toți, nu votez”. Şi nu, nu sunt oamenii vinovați. Noi trebuie să ne pricepem să îi reprezentăm.
