Așa cum v-am obișnuit, în semn de responsabilitate pentru dumneavoastră, vă invit să consultați mai jos principalele repere ale agendei mele pentru următoarele zile.
𝗟𝗨𝗡𝗜
Sunt la București pentru o serie de întâlniri și evenimente.
Particip la ședința Comisiei pentru petiții (PETI) pentru a susține demersul inițiat de o profesoară româncă, cu privire la condițiile de lucru ale cadrelor didactice din România;
Iau parte la ședința Comisiei pentru afaceri externe (AFET), unde discutăm printre altele despre relația UE-Rusia;
Mă alătur discuțiilor din cadrul ședinței comune a comisiilor LIBE-IMCO;
Vorbesc cu un grup de studenți danezi la jurnalism pe tema Actului european pentru libertatea presei;
Votez subiectele incluse pe ordinea de zi și discutăm în cadrul Comisiei pentru afaceri externe (AFET) despre situația geopolitică din zona Golfului;
Mă întâlnesc cu doamna Diana Reaich, ambasadoarea Noii Zeelande pe lângă Uniunea Europeană.
𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜
Am o întâlnire de lucru la Bruxelles cu premierul Republicii Moldova, domnul Dorin Recean;
Particip la ședința Comisiei pentru control bugetar (CONT);
Vorbesc în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) despre Directiva anticorupție, dosar pentru care sunt raportoare a Parlamentului European;
Iau parte la un schimb de opinii, găzduit de Comisia LIBE, cu comisara pentru afaceri interne, doamna Ylva Johansson;
Vorbesc în cadrul unui eveniment, organizat de Digital Constitutionalism and Policy, despre dezinformare și reglementarea domeniului mass-media.
𝗝𝗢𝗜
Particip la ședința Comisiei pentru control bugetar (CONT);
Avem un schimb de opinii, în cadrul Comisiei LIBE, cu ministrul spaniol al justiției;
Prezidez întâlnirea raportorilor pentru Directiva anticorupție, dosar pentru care sunt responsabilă a Parlamentului European;
Acord o serie de interviuri despre partidul REPER și planurile noastre pentru 2024;
Particip la lansarea rețelei femeilor din Renew Europe. Revin cu mai multe detalii printr-o postare separată;
𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜
Organizez o ședință de lucru cu echipa mea și planific agenda pentru următoarea perioadă.