Parlamentul European a adoptat un pachet ambițios pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Parlamentul European a adoptat astăzi un pachet ambițios pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, la care am lucrat un an şi jumătate în calitate de raportoare Renew Europe pentru trei dosare legislative, două regulamente şi Directiva a 6-a AML (Anti-Money Laundering). Urmează negocierile cu Consiliul.

Au fost depuse peste 3000 de amendamente, am avut sute de ore de discuții, negocieri formale și informale, consultări cu stakeholderii implicați. Toate acestea au făcut ca noul pachet legislativ propus astăzi de Parlament să îmbunătățească considerabil procesele de detectare a tranzacțiilor și activităților suspecte, punând capăt vulnerabilităților pe care infractorii le exploatau pentru a spăla bani sau pentru a finanța activități teroriste prin sistemul financiar european. 

Acolo unde nu există ambiție, nu vor fi rezultate. Am creat o instituție nouă, am stabilit un cadru mult mai puternic de cooperare pentru unitățile de informații financiare şi autoritățile de supraveghere din statele membre, am asigurat accesul la informații pentru jurnalişti și societatea civilă, cu o interpretare clară a noțiunii de interes legitim. Ei sunt gardienii interesului public şi trebuie să ştie cine sunt beneficiarii reali ai averilor nejustificabile.

Costul spălării banilor este mare, vine din buzunarele fiecăruia dintre noi și este adesea plătit în vieți omenești. Această realitate trebuie schimbată.

Aștept cu nerăbdare rezultatul final al negocierilor cu Consiliul, sunt mândră de munca echipei mele și a Parlamentului și voi continua să apăr cu aceeași hotărâre, în negocierile care vin, mandatul obținut de Parlament acum.

Mulțumesc echipei mele imbatabile, Cristina Arion si Horia Lupu! Fără voi nu ar fi fost posibil acest rezultat.


Lasă un răspuns

Your email address will not be published.Required fields are marked *