Este o zi istorică pentru Europa! Comisia Europeană susține oficial acordarea statutului de stat candidat la UE pentru Republica Moldova și Ucraina.
Decizia arată în mod clar obiectivul Uniunii de a se extinde și de a crea o Europă mai puternică sub semnul păcii, democrației și al statului de drept.
Partidul REPER susține pe deplin parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei și își exprimă speranța că, la Summitul de la Bruxelles din 23 iunie, liderii din Consiliul European vor adopta fără echivoc deciziile Comisiei și Parlamentului de a oferi oficial statutul de stat candidat pentru Republica Moldova și Ucraina.
Perspectiva europeană înseamnă siguranță, prosperitate, democrație. Niciuna dintre aceste țări nu vor fi lăsate singure şi vom continua consolidarea Parteneriatului Estic, pentru a crea noi perspective de aderare. Dar un lucru este cert: în familia europeană este nevoie de angajamentul şi pro-europenismul fiecărui om care crede în valorile Uniunii, iar granițele ei trebuie să îi cuprindă, pentru binele şi siguranța lor.
România este parte a acestei poveşti a prosperității şi a binelui pe care le construim împreună. România trebuie să fie lângă Republica Moldova, până la capăt.
Felicitări, Moldova! Felicitări, Ucraina! Continuăm împreună.