„Dacă îţi mai aud o dată gura, te omor!”
„Fir-aţi ale dr*cu de nesimţite!”
Sunt cuvinte adresate de un om al legii unor copii, într-un centru DGASPC din Giurgiu. Aproape că nu se poate imagina atâta brutalitate. E şocant, şi totuşi e România în care trăim şi în care ne vrem copiii în siguranță. Toți copiii, cu atât mai mult pe cei care nu se bucură de o familie şi de un cămin. Aşa arată asistența şi protecția socială la Giurgiu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu și toate autoritățile abilitate – de la Ministerul de Interne și până la Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu trebuie să facă lumină urgent în această anchetă. Noi nu putem avea torționari în uniformă, oameni ai legii.
Domnule viceprim-ministru Predoiu, doamnă ministru Natalia-Elena Intotero, așteptăm cu toții niște explicații clare şi rapide cu privire la cum gestionați acest caz. În câte locuri se mai întâmplă în țară? Câte dintre centrele DGASPC ale României sunt spații ale fricii, brutalității şi torturii? Vă cer un raport public complet despre toate centrele României. Au fost publicate şi altele, le-ați ignorat. Țara asta e o rană deschisă de atâta violență şi ignoranță. Dacă propriilor dumneavoastră copii le-ar vorbi cineva aşa şi i-ar trata aşa, ați ignora? Aveți aceeaşi responsabilitate pentru toți aceşti copii.
Raport public rapid despre această situație, cu măsurile punctuale pe care le-ați luat, situația completă a tuturor centrelor din țară – aveți deja rapoarte parlamentare consistente pe care să vă bazați investigațiile – şi ce măsuri sistemice aveți de gând să luați. Dacă nu, demisia.
Vă invit să consultați aici articolul Digi24 care prezintă abuzurile asupra copilelor aflate în grija statului.